Ce purtăm toamna aceasta ?

Guy Laroche RTW Fall 2015 Suntem aproape de sfârșitul lui august și din păcate ne luăm la revedere și de la vară( teoretic) așadar m-am gândit că ar fi potrivit să vorbim despre tendințele acestei toamne în materie de modă, și cum eu m-am documentat puțin zilele acestea și am citit pe câte un site/revistă/blog, am să vă împărtășesc cele mai importante tendințe după care să vă ghidați dacă vreți să țineți pasul cu moda :).

Așadar am să încep de la culori, toamna aceasta se poartă cam toate culorile mai ales cele mai aprinse cât să mai lumineze puțin toamna, verde fistic, roz bombon, bleu marin dar și galbenul ne pot lumina ținuta în această toamnă, fără să mai spunem că non-culorile rămân și printre ele își face loc o culoare de toamnă verdele închis, kaki.

tendinte-culori-pentru-toamna-iarna-2015-2016-verde

Și dacă tot am adus în discuție kaki-ul să vă spun că toamna aceasta se poartă stilul milităresc, care aș spune eu că e foarte chic și sexy, se mai poartă catifeaua dar și franjurile ,care sunt slăbiciunea mea, se pare că au prins  bine până acum pentru că, și toamna le prinde  tot în trend.

O modă care revine în această toamnă în forță, este, ceea a anilor 70, așadar în toamna 2015 ne vom ghida după moda din toamna 1970 :), prin urmare putem înțelege de ce și pantaloni evazați se vor purta muuult toamna aceasta!

Și un ultim trend ce mie personal îmi place mult și mă bucur că a rămas, și anume poncho-urile, sunt superbe, și foarte elegante, am văzut câteva la Stradivarius foarte frumoase !poncho-tendinte-moda

Cam acestea sunt în mare trendurile din acestă toamnă, bineînțeles că sunt mai multe însă după acestea ne vom ghida mai mult, sunt esențialele să zic așa.

Acestea  fiind spune vă urez cumpărături plăcute și bucurați-vă de ultimele zile de vară că nu le mai vedeți până la anul ;)) va pup !

Anunțuri

3 gânduri despre “Ce purtăm toamna aceasta ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s